Mâinile se frământă între ele, semn că neliniştea îl macină pe stăpânul lor. De fapt, nu-i numai nelinişte, ea e doar la suprafaţă cenzurând conştient alte lucruri mai grele: remuşcare, vinovăţie. El, stăpânul, reface cu greu drumul la al cărui capăt s-a nenorocit cu această stare. Caută ieşire, caută liniştea de dinainte. Dar cum să o obţină? Vede doar o soluţie: aceea de a mărturisi.
Totul a plecat de la slăbiciunea pentru cărniţă proaspătă, bine gătită. Devenise un real cunoscător al diferitelor sortimente, de aceea şi culoarea produselor ştia să o împartă în subdiviziuni cromatice greu perceptibile pentru profani. Acasă, un adevărat instrumentar îl ajuta să ducă la bun sfârşit misiunea realizării fripturii, fie ea din carne de porc, pasăre sau de care o mai fi fiind. Aproape imposibil să fie uimit de ceva nou, original. Şi totuşi s-a întâmplat.
Astfel se deschide drumul remuşcării. Colega de apartament l-a anunţat că trebuie să cumpere cărniţă proaspătă de mânzat pentru piticul cu strungăreaţă. Şi nu de oriunde, ci de la carmangeria lui nea' Titi aflată peste stradă. Nimic spectaculos. Piciul este o febleţe pentru ambii, deoarece fiecare din ei declarase că e în stare de oceane de sacrificii, doar pentru fericirea şi sănătatea micuţului cu patru dinţi. Întoarcerea colegei însă avea să scoată la iveală limitările unuia.
Aşezate pe bufet, achiziţiile - cele două fleici de mânzat - au avut efect de perplexitate pentru moment asupra victimei. El nu-şi putea lua ochii, iar intensitatea clipelor crescu atunci când cel care venise cu cumpărăturile se pregăti să tranşeze fleicile.
În acel moment el, cel de dinaintea remuşcărilor, spuse: "Asta este a mea", trimiţând degetul arătător al mâinii drepte spre una din bucăţile de carne.
Spălată cu apă, fu trântită într-o farfurie, îmbălsămată cu ceva busuioc, oregano şi sare; în mare grabă, fără menajamente, următoarea destinaţie: tigaia cu ulei încins.
Timpul pentru gătitul fleicii a trecut greu pentru păcătosul nostru care uitase de pici. Slăbiciunea pentru cărniţă proaspătă îi năruise convingerea că locul lui geometric este omuleţul pentru care îşi făcuse griji în alte rânduri.
Rumenă, carnea de mânzat fu înţepată cu o furculiţă, fiind aşezată în farfurie, ca mai apoi, să fie tranşată în bucăţele ingurgitabile. Mini - festinul se consumă rapid, hrănind în acelaşi timp remuşcarea că personajul trist ciuntise mâncarea celui mic.
Se curăţă conştiinţa cu stomacul plin? Este de iertat nesăbuitul nostru?
Cu siguranţă, întrebări valabile la care s-ar adăuga şi altele; de exemplu:
Cât de gustoasă a fost friptura?
No comments:
Post a Comment