Intunericul dintre sidefuri

         Eram stresat. Ţin să scriu că mi-a mai trecut. Punctual chiar aveam un semn de întrebare; unul mare. Să vă povestesc. Am un prieten, nu ştiu dacă îmi ajunge la genunchi; despre înălţime e vorba. Cu ceva timp în urmă, gingia de jos i s-a spart, iar încet dar sigur, o perluţă, ce-i drept cam zimţată, s-a aşezat semeaţă. Toată chestia s-a repetat, aşa că rezultatul pentru gingia de jos este momentan: 2*perluţă zimţată (adică 2 înmulţit cu....).

       Cum era de aşteptat, gingia de sus s-a pregătit şi ea să găzduiască acelaşi tip de dinţoşenii, frumos ordonate. Numai că, spre deosebire de primele două apariţii despre care tocmai am scris, perluţele aşteptate au fost de fapt două lopăţele, ba mai mult, în loc să fie apropiate păreau a avea mari divergenţe; efectul: proiectarea unei viitoare strungăreţe.

       Ce măcinare! Ce nelinişti din partea-mi pentru micul meu prieten! Mă învinovăţeam de-a dreptul spunându-mi că, dacă mă făceam medic stomatolog, lucrurile erau altfel luminate. Obsesia nu-mi dădea pace. Deşi cei doi dinţişori încă se aşezau, ieşind din gingii, despărţitura o vedeam ca pe un cataclism bucal care va atrage priviri, în niciun caz, prietenoase. 

         
            Cu inima în gât, dar şi cu planuri măreţe de rezolvare a clivajului dinţos, am început căutările în stânga, în drepta, adică pe google, despre strungăreaţă. Întâmplarea sau nu a făcut să dau peste un articol (vezi aici) cu o scriitură excelentă; subiectul, bineînţeles, strungăreaţa, şi nu a oricui, ci chiar a autoarei. Considerată o moştenire genetică, despărţitura dinţilor din articol "suferă", străbătând rând cu rând scris, o schimbare de percepţie: de la defect la frumuseţe; o trecere de la păreri defăimătoare la aprecieri ale esteticului feminin rotunjit de obsesiva strungăreaţă.

         
           Revin la grija mea, acum veştejită şi fără de obiect întrucât văd cu alţi ochi pauza dintre dinţişorii prietenului meu. Fac apel la memorie, vizualizând zilele când gingiile nu aveau ajutor în a stăvili limba piciului şi îmi dau seama că zâmbetul era incomplet. Îi lipseau patru dinţi şi-o strungăreaţă.