Intunericul dintre sidefuri

         Eram stresat. Ţin să scriu că mi-a mai trecut. Punctual chiar aveam un semn de întrebare; unul mare. Să vă povestesc. Am un prieten, nu ştiu dacă îmi ajunge la genunchi; despre înălţime e vorba. Cu ceva timp în urmă, gingia de jos i s-a spart, iar încet dar sigur, o perluţă, ce-i drept cam zimţată, s-a aşezat semeaţă. Toată chestia s-a repetat, aşa că rezultatul pentru gingia de jos este momentan: 2*perluţă zimţată (adică 2 înmulţit cu....).

       Cum era de aşteptat, gingia de sus s-a pregătit şi ea să găzduiască acelaşi tip de dinţoşenii, frumos ordonate. Numai că, spre deosebire de primele două apariţii despre care tocmai am scris, perluţele aşteptate au fost de fapt două lopăţele, ba mai mult, în loc să fie apropiate păreau a avea mari divergenţe; efectul: proiectarea unei viitoare strungăreţe.

       Ce măcinare! Ce nelinişti din partea-mi pentru micul meu prieten! Mă învinovăţeam de-a dreptul spunându-mi că, dacă mă făceam medic stomatolog, lucrurile erau altfel luminate. Obsesia nu-mi dădea pace. Deşi cei doi dinţişori încă se aşezau, ieşind din gingii, despărţitura o vedeam ca pe un cataclism bucal care va atrage priviri, în niciun caz, prietenoase. 

         
            Cu inima în gât, dar şi cu planuri măreţe de rezolvare a clivajului dinţos, am început căutările în stânga, în drepta, adică pe google, despre strungăreaţă. Întâmplarea sau nu a făcut să dau peste un articol (vezi aici) cu o scriitură excelentă; subiectul, bineînţeles, strungăreaţa, şi nu a oricui, ci chiar a autoarei. Considerată o moştenire genetică, despărţitura dinţilor din articol "suferă", străbătând rând cu rând scris, o schimbare de percepţie: de la defect la frumuseţe; o trecere de la păreri defăimătoare la aprecieri ale esteticului feminin rotunjit de obsesiva strungăreaţă.

         
           Revin la grija mea, acum veştejită şi fără de obiect întrucât văd cu alţi ochi pauza dintre dinţişorii prietenului meu. Fac apel la memorie, vizualizând zilele când gingiile nu aveau ajutor în a stăvili limba piciului şi îmi dau seama că zâmbetul era incomplet. Îi lipseau patru dinţi şi-o strungăreaţă.

   

O invitaţie: CIMEC

        Sunt necesare câteva clarificări: CIMEC înseamnă Institutul de Memorie Culturală ce se defineşte printr-o formulare din engleză ("The gateway to Romanian cultural heritage"), ca fiind "poarta către patrimoniul cultural românesc". De crezut sau nu, trebuie scris totuşi, entitatea a fost înfiinţată în1978 "ca institut naţional pentru evidenţa informatizată a patrimoniului cultural". Deci, are şi tradiţie.

           Neinteresant, plictisitor sau pentru generaţiile mai verzi - "boring"? Vă provoc să spuneţi "da". Nu-mi rămâne decât să scriu câteva repere care să vă schimbe percepţia. Pe site-ul oficial, www.cimec.ro,  se subliniază că bazele naţionale de date ale Institutului cuprind "peste 760.000 înregistrări de bunuri culturale mobile şi peste 32.500 înregistrări de monumente şi situri, alături de alte fonduri de informaţii de interes naţional".

          Cu siguranţă cifrele contează, întrucât institutul amintit este considerat a avea una dintre cele mai mari baze de date de profil din Centrul şi Estul Europei şi printre cele mai importante din lume. Da, suntem şi noi tari, nu vorbim de fotbal (vezi meciuri şi scoruri ale naţionalei).

          Nu o să mă apuc să descriu site-ul pe care îl găsesc, datorită bogăţiei sale, interesant oricum, ci o să încerc să vă dirijez atenţia către un document a cărui traducere se regăseşte la link-ul patrimoniu scris. Mă refer la "Revoluţiile Valahiei", autor Anton-Maria del Chiaro, o lucrare apărută la Veneţia, 1718. 

           Cel care a scris era bărbat sau femeie? Fără să încerc subtilităţi cu iz de glume, subscriu credinţei voastre că era un tip, chiar bine, florentin, prelungind - italian, care nu căuta prin Valahia, cum se întâmplă azi, jumătatea mai proaspătă pentru căsătorie. Ce treburi avea totuşi pe coclaurile dâmboviţene? Ei bine, autorul era secretarul personal al domnitorului Constantin Brâncoveanu. 

           În carte, având titlul tradus în română "Revoluţiile Valahiei", îngăduiţi-mi să vă tai din imaginaţie, nu e vorba despre nicio revoluţie; lucrarea, în ansamblu, oferă o oglindă obiectivă a ceea ce însemna, pe la 1700, viaţa românilor, coordonatele politice ale principatului, relaţia cu Înalta Poartă.

         Vă invit să lecturaţi lucrarea...., am scris că e tradusă în româneşte? Deci nu trebuie să gesticulaţi  italieneşte în timp ce citiţi (ştiţi cum fac fotbaliştii din "Il calcio" când nu înţeleg pentru ce sunt sancţionaţi). Şi pentru că vreau să vă stârnesc, redau două fragmenţele: primul despre crâşme, cine servea, şi ce li se întâmpla unor clienţi: 

                      "În Valahia nu se află ospătarii ca în celelalte ţări din Europa, mai ales ca în Italia, astfel că dacă cineva vrea să capete vin, trebuie să-l cumpere de la nişte cantine subterane, numite crâşme. Vinul e vândut de femei desfrânate, şi de aici ruşinea mare; pentru un străin că să intre în crîşmă, unde-l aşteaptă beţia, desfrânarea şi chiar furtul. Persoane vrednice de crezut mi-au povestit, că se întâmplă ca un ţăran să vie la oraş înainte de sărbătoare să-şi desfacă produsul muncii, pentru întreţinerea familiei sale sau plata dărilor, şi să se abată la acele crâşme, în mijlocul acestor femei şi altor indivizi, cari-l antrenează la beţie până în noapte, iar a doua zi, când se desmeticeşte, îşi vede banii furaţi, iar pentru plata chefului, mai lasă haina amanet, blestemând momentul în care a pus piciorul în crâşmă."

           Cel de al doilea fragment despre locul înjurăturii în viaţa românilor:

                         "În popor părinţii însă-şi deprind copiii cu înjurături, şi se delectează când aceştia descurcă primele silabe din expresii triviale, măgulindu-se chiar când combină noi înjurături. În timpul celor 7 ani de şedere în Valahia n-am avut ocazia să aud ca cineva să fi fost pedepsit pentru înjurături, fie de către instanţele judiciare sau de cele bisericeşti."

          Ceva asemănări cu ceea ce se întâmplă astăzi? Ştiţi vorba: "arc peste timp". Vă invit să le descoperiţi accesând site-ul cu pricina.