Mesaj cu destinatar necunoscut

Un scurt clipocit, probabil şi puţin înfundat de curgerea apei, apoi un ecou care a durat vreo 30 de ani. Asta până când conţinutul obiectului ce a generat pleoscăitul originar s-a întors la cel care l-a creat.

Introducerea este, puţin însiropată şi amalgamată, ştirea (una dintre variante aici), cu tipul care a aruncat în adolescenţă, de pe un mal al Rinului, o sticlă cu un răvaş înăuntru, precizând în text că doreşte, la găsire, înapoierea hârtiei la adresa pe care o avea atunci. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult, întrucât personajul şi-a păstrat adresa, implicit şi viaţa, schimbând doar cifra vârstei. Ca răsplată, sticla a poposit, după multe mii de kilometri, undeva în Africa de Sud, de unde, cel care a găsit-o a respectat doleanţele din bileţel.

Mărturisesc, văd două meniri ale unui astfel de gest; fie spiritul de aventură inhibat îl ascunzi în sticla cu răvaş ca să ţi-l ducă mai departe, unde n-ai putea ajunge tu vreodată; fie eşti naufragiat disperat undeva, pe un ţărm aiurea.

O întrebare, poate absurdă, este oare câte sticle călătoresc spre un destinatar necunoscut? Câte având expeditori români? Cine ştie?

Cât despre textele din răvaşe (alea româneşti), cu siguranţă unele din ele, au o propoziţie de genul: „Salvaţi-mă de aici, de pe paralela 45!”