Precizie chirurgicală

            Precizie chirurgicală; asta ţinteşte prin exerciţiul său. Sunt convins, altfel nu se explică. În fiecare zi, de câte ori are ocazia, îşi concentrează privirea, îşi reglează respiraţia şi îşi îndreaptă arătătorul apropiat sub-milimetric de degetul mare, ambele de la mâna dreaptă, către un punct pe care, de cele mai multe ori, eu nici măcar nu-l observ.  

Se vede scama?

           Mă gândesc uneori că are imaginaţie şi că ceea ce culege cu cele două degete este un joc al controlului mâinii. Dar, nu! Ceva prinde între cele două terminale. Apoi, şoptind un cuvânt pe care nu-l înţeleg, îmi solicită podul unei palme ca să-mi înmâneze trofeul.

             Atunci văd! Într-adevăr, este ceva palpabil. Cu adânc respect pentru efortul celui care a muncit, aşez captura, de dimensiuni infime, la loc de cinste. Şi exerciţiul este reluat. 

        Se întâmplă aşa de 3, 4 ori, până când obiectele culese devin fără dubiu identificabile. Sunt mici scame de pe covorul din sufragerie. Piciul are o plăcere reală în a culege mici resturi textile. Cu siguranţă, pentru dimensiunea lui, i se par demne de luat în seamă; ba mai mult, fiecare scamă are coloritul, forma, textura ei. 

          Noi, ăştia  mari, le luăm la grămadă, le depersonalizăm; cu alte cuvinte, dăm cu aspiratorul. Ceea ce şi eu am făcut.

          Mâine ce-o mai găsi pe covor?