Thursday, October 27, 2011

To beer or not to beer?


          Bineînţeles,  "to beer". 

           Mă simt conectat atunci când beau bere; conectat cu trecutul care nu este neapărat al meu. Spre exemplu, un prieten, tot la o bere, îmi spunea că, pe vremea când la modă erau mormintele în formă de piramidă, cei care lucrau la ridicat blocuri de piatră de câteva tone, seara, după munca de peste zi, se delectau cu o bere; probabil cea mai bună din imperiu la acea dată (cred că de acolo şi vine sloganul "probably the best beer...").

          Arc peste timp, berea şi-a păstrat şi şi-a dezvoltat funcţiile care cu siguranţă erau definite acum "enşpe" sute de ani în urmă. Dacă ar fi să facem o scurtă enumerare a acestor "utilizări", ar trebui să amintesc, în rândurile pe care le străbateţi, de ipostaza, nu tocmai de dorit, dar sănătoasă, când vrei să-ţi îneci amarul. 
          Trec la celălalt pol, şi lucrurile sunt la fel de fireşti, atunci când horoscopul ţi-a surâs, iar cele citite în stele, evident de bine, s-au împlinit. Şi atunci spui prietenilor tăi, atins de fericire fiind, "următorul rând e de la mine" (iubesc fraza asta când o spun alţii).
           Merg mai departe cu pledoaria mea şi scriu că berea este un veritabil catalizator al prieteniilor. Nu vă imaginaţi că, între doi flăcăi, la bere, se nasc nu ştiu ce sentimente; este o chestie foarte simplu de explicat; şi anume, din momentul în care personajele servesc bere, fiţi siguri că unul dintre ei o va nimeri, la un moment dat, pe cea stricată, cu termenul de garanţie expirat (a se citi berea în plus ce nu trebuia să  o bea), şi care-l va întoarce pe dos. Cel care a scăpat, ca un camarad de front, îl va ajuta să ajungă acasă; ba mai mult, a doua zi vor povesti, vor pune cap la cap cele întâmplate ca două fete ce au avut o noapte de pomină în disco.

          Ceea ce vreau să subliniez este că berea are un rol extrem de important pe mapamond; atât de important încât s-a organizat şi un Mondial de Bere. Anul ăsta a fost la Strasbourg (Franţa). Cine a luat medalia de platină la competiţie? Nu, nu este o bere românească, servită juriului la pet. Hornbeer Dryhop din Danemarca (6,5% alcool), produs de Hornbeer, a primit cea mai înaltă distincţie. Berea belgiană Bioloo Blond (6,4% alcool), fabricată de Belgoobeer la Binche (regiunea Hainaut), este una din cele 12 mărci de bere care au plecat acasă cu o medalie de aur. Celelalte au fost: cinci franceze, cinci canadiene, două italiene, una americană şi una spaniolă.


          Ah, uitasem! O altă utilizare a berii este aceea că-ţi dă ghes scrisului; de calitate sau nu, voi decideţi. Oare Shakesbeer aşa a reuşit?

Wednesday, October 26, 2011

DiCaprio învaţă să spună în româneşte "Te iubesc!"

           Iubita lui DiCaprio e româncă. Dă bine pentru ţară în afară? E de bine pentru popor? Poate fi văzută ca o performanţă a domnişoarei respective? Îmi amintesc de proiectul ală de lege cu ştirile pozitive şi ştirile negative. Asta cu românca şi actorul scufundat odată cu Titanicul în ce categorie ar intra?
           Trecând de ştirea în sine şi lărgind abordarea, nu uit insistenţa cu care jurnaliştii ne-au delectat cu divorţul soţilor Truică. Norocul, cel puţin al meu, a fost că soarta cuplului şi a averii celor doi se va decide în instanţele din Franţa  (asta chiar n-am verificat-o din 3 surse).

           La alte case e la fel? Poate că nu, poate că da. Totuşi, un exemplu care se înscrie în linia trasată mai sus e şi ceea ce propune site-ul www.yahoo.com la secţiunea ştiri de pe mapamond. Deşi, de multe ori site-ul trage informaţii de la Associated Press, nu ratează ocazia ca multe din articole să nu aibă conţinut cu rezonanţă globală. 

           Mai exact, odată am văzut un lead despre repercusiunile financiare apărute după ce Justin Bieber şi-a schimbat frizura. O altă bombă care pur şi simplu m-a sensibilizat drept în sufletul meu de român a fost că Lindsay Lohan o să pozeze pentru Playboy; başca, de informaţie s-a aflat pe surse.

           Mă întorc la România de unde ne vine chestia asta proaspătă cu spartul Realităţii TV în două; una pentru ăla, a doua pentru celălalt; se face emisie şi din cort. Am văzut şi un mini-documentar subtitrat. Cred că va lua şi premiu.

            Între timp, astăzi, 27 octombrie, spre seară, zapam cu nerv, dar fără succes, pe diferite canale ca să aflu ce au hotărât mai marii Uniunii Europene legat de criza financiară şi de datoriile Greciei care riscă să ne chinuie şi pe noi.