Serile, de cele mai multe ori, se transformă în nopți cu gânduri insistente deși au fost mestecate suficient peste zi. Întunericul, aproape fără rost, nu te împinge spre o gazdă normală pentru orele târzii, cum ar fi somnul.
Trupul îți zace, apoi se foiește în așternut, șlefuind procrastinarea involuntară care are ca scop să te enerveze și, evident, să te îndepărteze de inconștiența specifică dormitului.
Și totuși, situația, disperată și fără de ieșire, se apasă pe pleoape; gândurile se topesc într-o peltea grea precum capul, iar între reprizele scurte de lătrat tâmpit, vagabodesc și, poate, fără rost ce vine de afară, somnul se așează.
Alarma de la ceas e setată pentru ora potrivită ca să meargă lucrurile perfect a doua zi. Deci, măcar asta este stabilit. Dimineața vine cu somnul dulce din care se desprind subtil și șuvițe amărui ale perspectivei trezirii matinale.
O singură chestie poate schimba totul. Să auzi într-una din urechi: Uuuuuu, uuuuuu, tati, tati!
No comments:
Post a Comment